in Capitole

IV.1. Informaţie şi cauzalitate

  1. De la energetic → la energetic
Existenţa unor cauzări de genul energetic-energetic este aşa de evidentă încât a încerca să o exemplifici pare un demers banal, dacă nu cumva chiar inutil. În ciuda acestei situaţii, parcă îmi vine să recurg, totuşi, la două, trei exemplificări. Fără a merge prea depate m-aş gândi, de pildă, la ceaiul de azi dimineaţă. Căldura plitei, în calitate de cauză, s-a proiectat în clocotirea apei – un efect energetic. Cauza de ordin termodinamic a devenit un fenomen hidrodinamic. Să ne mai gândim şi la o masă de biliard. Acţiunea mecanică asupra unei bile – ca şi cauză energetică – se risipeşte în împrăştierea bilelor. Acţiunea cauzei se stinge când toate bilele se liniştesc. Avem de-a face cu cauze energetice şi cu efecte tot energetice şi în cazul împrăştierii bilelor şi şi în cel al liniştirii lor.
Pentru că suntem în zilele cutremurului din apele oceanice ale Japoniei, hai să vedem ce lanţuri întinse de cauze şi efecte energetice au fost puse în mişcare. Cutremurul, adică reaşezarea plăcilor tectonice ale liniştitului nostru pământ, s-a proiectat cauzal în valurile uriaşe ale oceanului, valuri care, cu o energie nebună, nebună, s-au transmis printr-un lanţ uriaş de cauze şi efecte energetice până la efectele aşezate în urmele dezastrului pe care l-am văzut la televizor. Pentru a mai da un exemplu hai să ne gândim la marele Big-Bang, la acea mare explozie care, în calitate de cauză, a pus în mişcare toată devenirea care a dus la cosmosul nostru actual.
Este clar că până la un anume moment toate liniile complicate şi întortochiate ale acestei deveniri au fost doar linii ale unor cauze şi efecte de natură doar energetică, doar prelungiri şi convertiri a unor forme de energie în altele. Sub acţiunea unor mişcări de la energie la energie a stat nu numai cosmosul de până acum, ci va sta şi cel care ar urma să vină. Reţelele de cauze şi efecte energetice sunt singurele reţele cauzale care s-au mişcat şi se vor mişca de la infinit la infinit şi din eternitate întru eternitate.
Cât priveşte interpretările ce se pot da acestui gen de cauzalitate, şi prin el cauzalităţii în genere, să ştii, dragă Sergiu, că nu vreau să mă prea întind. Nu vreau să dau nicio atenţie celor care, oameni de rând sau mari intelectuali, mai pun şi astăzi tot fenomenul cauzării pe seama vreunei divinităţi – zei, Dumnezeu etc. Nu le dau atenţie deşi, dintr-un anume punct de vedere ar trebui. Ar trebui, de pildă, dacă ne gândim la insistenţa şi virulenţa cu care tot felul de obscurantisme religioase şi nereligioase mai bântuie şi acum la început de mileniu trei. Mai bântuie şi mai desfigurează frumoasa înfăţişare a fiinţei umane. Îţi vine să vezi şi să nu crezi că încă se mai recurge la atâta rucăciune şi îngenun-chere, la atâtea farmece şi descântece, horoscoape şi astrologii. Toate acestea nu sunt decât forme variate de vrăjitorie. Mircea Eliade le-ar zice, probabil, hierofanie.
Nu vreau să intru în mare discuţie nici cu cei care, urmându-l pe Hume sau pe Kant, văd în toată reţeaua de cauze şi efecte doar un mod sau un fel al nostru de a ne orândui datele experienţei sensibile şi intelectuale.
Nu vreau să comentez în niciun fel nici pe marginea acelor poziţii care, urmându-l pe Hegel, mai aşază toate relaţiile de cauză şi efect pe seama unui spirit obiectiv, spirit care rătăcindu-se în natură şi în istorie vrea să se regăsească în mai ştiu ce fel de adevăr absolut.
Singura mişcare de idei cu care aş dori să încerc un anume dialog ar fi aceea cunoscută sub numele de informaţionism.
În acest dialog aş dori să mă distanţez categoric de toţi aceia care, în vreun fel sau altul, consideră că informaţia ca informaţie ar fi un fenomen universal. Ba mai mult, că ar fi entitatea existenţială fundamentală şi primordială. Sub condeiele adepţilor informaţionismului, informaţia ajunge să fie privită aşa cum a fost privită odinioară energia. Ca stil de gândire şi ca filozofare, informaţionismul este fratele de azi al energetismului. Pe la începuturile secolului douăzeci, autorii şi coautorii energetis-mului credeau că pot depăşi marile unităţi şi marile opoziţii materie-spirit prin dizolvarea lor în apele energiei. Materia era considerată doar o energie mai condensată, iar spiritul una mai rarefiată. Pe această cale, pentru unii, şi Dumnezeu a fost privit ca fiind energia la scară universală şi primordială. Creierul uman, pentru alţii, era doar un subtil producător de energie spirituală.
Ca recentă orientare filozofică, informaţionismul poartă cu sine toate „păcatele energetismului”. Păcatele acestuia ca mod de a gândi. De data aceasta, însă, e pusă în joc informaţia. Mai bine zis, e pusă în joc noţiunea de informaţie. Noutăţile ei ideatice şi valenţele ei explicative sunt supuse unui proces mental de suprasolicitare. În numele unei asemenea suprasolicitări, informa-ţia e considerată ca fiind şi pe acolo pe unde nu e, ca având roluri şi pe acolo pe unde nu le are. De dragul ciberneticii şi a valenţelor ei explicative e cibernetizat tot cosmosul şi toate subsistemele lui. Litera şi spiritul gândirii cibernetice sunt ridicate la rangul de filozofare. În numele acestei ridicări au fost născocite şi puse în mişcare fel de fel de concepte, expresii, afirmaţii. Prin unele din ele, sau prin toate împreună, au prins rădăcini tot felul de rătăciri ale gândirii informaţioniste: „informoni”, „informaterie”, „ciborg universal”, „ADN al devenirii universale”, „programare cosmică”, „marele computer”, mare sistem adaptativ”, „superconştiinţă”, „inteligenţa materiei”, „hipercomunicaţie” etc. etc. Am întâlnit chiar gândul că, de fapt, energia este informaţie devenită „forţă” iar materia informaţie devenită „structură”. Ba am dat şi peste gândul că noi, oamenii, suntem singurele sisteme care ne bucurăm de împletirea tuturor celor trei forme ale manifestărilor informa-ţionale – materie, energie, suflet.
În unele cazuri, poziţiile gândirii informaţioniste au mers până acolo încât s-a ajuns la sugestia de a începe să reevaluăm şi să rescriem în termeni ai gândiri cibernetice toate legile de până acum ale fizicii, chimiei, cosmogoniei, astronomiei etc.
Deşi ceea ce am scris eu despre informaţie este un fel de a filozofa în prelungirea şi pe marginea noţiunii de informaţie, nu pot semna sub niciuna din poziţiile de gândire ale informaţio-nismului şi/sau cibernetismului. M. Bunge avea dreptate atunci când afirma că filozofiile de inspiraţie informaţionistă, în ciuda aparenţelor şi pretenţiilor pe care le afişează, nu pot fi nici în spirit ştiinţific şi nici în cel al unor speculaţii filozofice cât de cât demne de luat în seamă.
Dar iată, dragă Sergiu, câteva din arguemntele în numele cărora nu pot fi informaţionist:
1. Văd în informaţie doar o realitate insulară, un ceva care apare şi ceva care „lucrează” specific doar în lumea viului şi în unele prelungiri ale acesteia. Văd informaţia doar pe acolo pe unde au văzut-o fondatorii gândirii cibernetice – N. Wiener şi Cl. Shannon. Primul ne-a spus simplu şi răspicat că este vorba doar de organisme şi de unele tipuri de maşini, iar al doilea a considerat mesajele comunicarii ca având şi „meaning”, adică semnificaţie. Or, a avea semnificaţie înseamnă a avea informaţie. Din păcate această subliniere schannoniană a fost şi este prea des ignorată.
2. Informaţia ca informaţie se leagă doar de lumea biosfe-rei, antroposferei şi sociosferei, deoarece numai pe aici funcţio-nează regula luptei pentru existenţă, regula vieţuirii şi supravieţuirii.
3. Numai lupta pentru a fi şi pentru a te înmulţi pune problema unor alternative de conduită, pune problema alegerii.
4. Această alegere reclamă informaţie cu privire la condiţii-le mediului, reclamă sesizarea informaţională a acestor condiţii.
5. Această sesizare cere producerea de semne şi/sau semnale, deci cere structurile şi funcţiunile situaţiei semiotice.
6. În structurile viului pot fi uşor identificate momentele unor mişcări de reflecate a reflectării, unor procese de semioză, unor raporturi de comunicare. Aici ar putea fi urmărite triadele necesare producerii şi utilizării de informaţie. Pe aici se poate uşor vorbi de biţi ori de diţi, de semne şi semnale, de surse şi canale, de destinatari, de codificări şi decodificări etc.
7. Nu acelaş lucru s-ar putea zice despre sistemele doar diadice, despre cele formate doar din substanţă şi energie. Cuarcii într-o particulă elementară, particulele elementare într-un atom, un atom într-o moleculă, o moleculă într-un solid, lichid sau gaz, toate acestea într-un cosmos sunt aşa cum sunt şi se mişcă aşa cum se mişcă fără a apela la căi informaţionale. Toate acestea sunt aşa cum sunt şi se mişcă aşa cum se mişcă doar pe căile impuse de cele patru mari tipuri de forţe, forţe ce sunt pur şi strict energetice: forţe nucleare tari, nucleare slabe, electromagnetice şi gravitaţioanale. În lumea care se aşază dincolo de viu, trebuie să acordăm tot creditul acestor forţe şi să nu le încurcăm cu informaţii şi comunicări.
8. Nu prea văd ce s-ar putea câştiga din dizolvarea fizicii, chimiei, geologiei şi cosmogoniei în termeni ai gândirii ciberne-tice – informaţie, feed-back, programare, învăţare, comandă, control, biţi, diţi, reglare, autoreglare etc. Dacă am încerca o asemenea dizolvare n-am face altceva decât să recurgem la termeni care au ajuns să fie la modă. Am moderniza doar de dragul modernizării.
9. Din punct de vedere mai clar filozofic, poziţiile informaţionismului conduc, fie explicit, fie implicit, la dualisme sau idealisme de diferite feluri. Conduc mai ales la un dualism de tip aristotelic. Informaţia, în vreun fel oarecare, ia locul şi rolul pe care l-a avut „forma” în filozofia stagiritului.
10. Cu concepte şi fraze de nuanţă informaţionistă nu se prea pot depăşi nici marile opoziţii existenţiale – materie şi spirit, necesitate şi libertate, cauzalitate şi finalitate etc. – şi nici marile opoziţii filozofice – monism şi dualism, materialism şi idealism, determinism şi indeterminism etc.
Cele mai neplăcute sunt însă alunecările în eclectism. În asemenea cazuri se seamănă foarte multă derută. Se face aşa ceva prin amestecuri mai mult sau mai puţin ciudate de ştiinţă şi religie, de religie şi filozofie. Un asemenea mare amestec am întâlnit de plidă în cartea Inteligenţa materiei, carte prea mult lăudată prin paginile mass-mediei din România.
Tot în ordine preponderent filozofică aş nota faptul că universalizarea ideii de informaţie încalcă supărător unul din marile principii ale gândirii dialectice – principiul măsurii lucrurilor şi ideilor. Potrivit acestuia ar urma să-i dăm întotdeauna cezarului ce-i al cezarului, să-i dăm informaţiei doar ce-i al informaţiei. Să n-o divinizăm, să-i dăm doar locurile şi rolurile pe care le are, să n-o postulăm ca fiind pe acolo pe unde nu este.
Lista acestor argumente ar putea fi continuată şi mult detaliată. Asupra unora din aceste continuări şi detalieri voi reveni.
Deocamdată să-ţi mai scriu, dragă Sergiu, doar că de vină pentru unele rătăciri ale gândirii informaţioniste sunt unele din frazele pe care le putem întâlni în chiar lucrările celor care sunt „clasicii” gândirii cibernetice – N. Wiener şi Cl. Schannon. Schannon, de pildă, într-un mod nu prea inspirat a denumit „entropie” ceea ce el a vizat prin formula de bază a matematicii comunicării – Hn = – E Pi log pi, formula de bază a matematicii lui. Prin caracterul ei foarte abstract, formula poate viza şi alte genuri de realităţi decât cele ale comunicării şi/sau informaţiei. Ea poate fi aplicată pe oriunde avem de-a face cu probabilităţi. De aci şi până la universlizarea ideii de informaţie, în virtutea apropierilor ei cu ideea de entropie, nu mai era de făcut decât un pas.
N. Wiener, la rândul lui, a caracterizat informaţia, privind-o din punctul de vedere al funcţiunilor ei, ca fiind „entropie negativă”. De aci se putea uşor desprinde ideea că pe acolo pe unde scade entropia se adună informaţie şi invers. De aci şi până la ideea că informaţia însoţeşte peste tot creşterile şi descreşterile de entropie nu mai era decât un alt pas. Un alt pas spre a considera că informaţia ar putea da seama de toate jocurile ordine-dezordine, complexificare-simplificare, evoluţie-involuţie etc.
Nu-i chiar aşa de uşor să te joci cu principiul de bază al gândirii cibernetice, principiul triadei substanţă-energie-informaţie.
În numele acestui principiu să trecem la cel de al doilea caz sau tip de relaţii cauzale: cauze energetice-efecte informaţionale.